O vizita la nenea Negoiu
Am campat la Balea Vineri noaptea impreuna cu fratele meu Ovidiu (am ajuns acolo pe la 23.00 - pe vant si ceata).
Am plecat Sambata de dimineata catre Negoiu cu tot harnasamentul (saci de dormit, thermarest-uri, primus si oale, mancare si haine de schimb) in ideea ca poate innoptam la Refugiul Caltun. Dar ne-am simtit in forma :-), asa ca pana la urma ne-am intors tot la Balea. Vremea nu prea a tinut cu noi, in sensul ca a fost un vant foarte puternic, in rafale, din directii schimbatoate, de multe ori de sus, dinspre creasta, in jos. Am mers pe traseul de creasta catre Lacul Caltun si apoi in traverseu catre Strunga Dracului. Aceasta avea multa zapada pe ea si o cornisa pronuntata, drept pentru care am urcat prin Strunga Doamnei, care avea si ea un pasaj cu zapada inghetata, de care am trecut numai cu ajutorul coltarilor si al pioletilor. O mare parte din tura am mers legati unul de altul intr-o cordelina, pentru ca vantul aproape te dadea jos de pe picioare.
Desi inainte de urcarea finala iesise soarele, cand am ajuns sus la 2535 a bagat tare cu ceata si un pic de zapada, drept pentru care nu prea am vazut mare lucru.
Nu am vrut sa ne mai intoarcem la Balea pe traseul de creasta din cauza vantului, asa ca am incercat sa mergem pe cel de tunel, care este insa foarte prost marcat cu o cruce albastra pe care am pierdut-o de doua ori - si am gasit-o numai o data ;-) - drept pentru care am hotarat sa o taiem pe de-a dreptul, urcand pe versantul sudvestic al Vf. Paltinul, la coltari, pe o limba de zapada tare si apoi ocolind varful spre stanga, sa iesim inapoi in traseul de creasta, exact in platoasul unde banda albastra ce vine de la Balea se transforma in cea rosie a traseului de creasta.
Am reusit, am avut parte de un asfintit spectaculos sus in cresta
si apoi am coborat, mai sus de Saua Doamnei pana la gura tunelului, la frontale, pe fund, pe o zapada care ar fi fost excelenta de schi. Zapada mai e pe ici pe colo, pe ambii versanti, si intr-adevar coltarii au fost musai - in rest, cu exceptia catararilor abrupte, nu ai nevoie neaparat de piolet ca sa te deplasezi. A doua zi am urcat rapid pe Buteanu unde nu mai e zapada mai deloc, fara nici un bagaj (asta dupa ce in ziua anterioara am avut rucsacii cei mari cu noi - plini), dupa care am plecat acasa, obositi dar multumisti, trecand si pe la Vidraru si cetatea Poienari.
Mai multe poze pe Picasa, la http://picasaweb.google.com/danut.nicolae/FagarasNegoiu#

Comentarii
Trimiteți un comentariu